
Cea de-a treia ediție a Galei Tinerilor din Mediul Rural va avea loc în Sibiu, pe data de 12 noiembrie 2022 și va pune în lumina reflectoarelor poveștile de succes din mediul rural.
Tinerii, organizațiile nonguvernamentale, grupurile de inițiativă, dar și instituțiile publice, sunt invitate să nominalizeze:
- tineri din mediul rural implicați în comunitate
- lucrători de tineret responsabili și
- proiecte cu impact în comunitățile rurale.
Nominalizările se fac prin completarea formularului online până la data de 30 octombrie 2022, la ora 23:59, aici: https://forms.office.com/r/82ugKf2NvR .
Pentru participanții la Gala Tinerilor din Mediul Rural va fi asigurată cazarea pentru nopțile de 11 și 12 noiembrie 2022.
Finaliștii sunt așteptați să participe la toate activitățile organizate în ziua de 12 noiembrie, inclusiv o sesiune de schimb de bune practici și gala propriu-zisă. Detalii suplimentare privind organizarea galei vor fi trimise finaliștilor selectați.
Pe 12 noiembrie, în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural vor fi aflate și care sunt comunele care vor prelua titlul de Sat European de Tineret 2023.
În competiția finală au rămas nouă comune: Ciucsângeorgiu (jud. Harghita), Dumbrava (jud. Prahova), Matca (jud. Galați), Panaci (jud. Suceava), Popești (jud. Bihor), Racovița (jud. Sibiu), Scoarța (jud. Gorj), Săbăoani (jud. Neamț), Tulucești (jud. Galați).
Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://europeanyouthvillage.eu/gala/ .