
Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru programul de burse Tinere Talente, care susține și promovează tinerii artiști din familii cu venituri modeste, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare.
Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic și permit tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate.
Criterii de eligibilitate:
Candidații trebuie:
- să aibă vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani
- să studieze la liceele sau universitățile de artă vizuală și muzică din România
- să provină din familii cu venitul de sub 2.200 LEI/ membru de familie și să poată dovedi că nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul
Cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.
Cum se aplică?
Trimiți dosarul de candidatură prin e-mail la tineretalente@principesa.ro până la data de 30 noiembrie 2023.
Dosarul de candidatură trebuie să includă:
- Formularul de înscriere, însoțit de documente justificative pentru situația materială prezentată (fluturaș de salariu sau adeverință de venit, copie talon de pensie, copie indemnizație de șomaj, după caz ).
- Curriculum vitae care va conține date de contact (e-mail și telefon), concursurile la care a participat candidatul, diplome și premii obținute etc.
- O scrisoare de recomandare din partea unui profesor de specialitate în care se va face referire la calitățile artistice și cele umane ale candidatului (de exemplu: perseverență, dedicație, punctualitate, respect față de ceilalți etc.)
- Adeverință de elev/student sau copie după carnetul de elev/student
- Copie act de identitate buletin/carte de identitate sau certificat de naștere
Calendarul procesului de selecție
Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 30 noiembrie 2023.
Preselecția: analiza dosarelor, realizată de echipa proiectului – până la data de 20 decembrie 2023.
Selecția constă în audiție sau prezentarea portofoliului, în funcție de domeniul artistic și este realizată de către un juriu de specialitate. Data și alte detalii privind selecția realizată de juriu vor fi comunicate pe e-mail candidaților eligibili.
Dosarul complet se trimite până la data de 30 noiembrie 2023 la adresa de e-mail: tineretalente@principesa.ro.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să sunați la numărul 031 405 55 54 sau să scrieți la adresa: tineretalente@principesa.ro.
Opportunity offered by: Fundația Regală Margareta a României